La un pas de a bate palma pentru vânzarea clubului Dinamo! Ce le-a cerut Ionuț Negoiță spaniolilor | EXCLUSIV

La un pas de a bate palma pentru vânzarea clubului Dinamo! Ce le-a cerut Ionuț Negoiță spaniolilor | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Negocierile dintre Ionuț Negoiță și investitorii spanioli au ajuns într-o fază avansată, iar cele două părți s-ar fi înțeles pentru cumpărarea clubului din „Ștefan cel Mare”.

La momentul actual, cei implicați discută despre datoriile în valoare de 800.000 de euro pe care clubul Dinamo le are de achitat către societățile lui Ionuț Negoiță.

Potrivit surselor ProSport, Ionuț Negoiță le-a transmis spaniolilor că este dispus să renunțe la 30% din suma respectivă și să eșaloneze datoriile pe o perioadă de trei ani.

Totuși, afaceristul român a pus o condiție. Ionuț Negoiță cere garanții financiare din partea spaniolilor, pentru a fi sigur că își va primi toți banii pe perioada stabilită.

Contextul negocierilor 

Impresarul Toni Curea este cel care l-a propus la Dinamo pe Herminio Menendez, fostul director sportiv de la Sevilla. Dinamoviștii au fost în primă fază circumspecți, dar au acceptat într-un final să poarte discuții cu partea spaniolă după ce au fost rugați telefonic de Ioan Andone.

Mai mult decât atât, Bogdan Bălănescu, directorul general al lui Dinamo, i-ar fi cerut ajutor financiar lui Cristi Borcea, fost acționar în „Ștefan cel Mare”. Acesta le-a transmis dinamoviștilor că nu vrea să se mai implice în fotbal, dar îi poate ajuta cu suma de un milion de euro, cu o singură condiție însă: să îl numească pe Cornel Dinu în funcția de președinte.

În cursa pentru preluarea clubului Dinamo a intrat și Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo”, fondată de către actorul Răzvan Oprea, care susține că dispune de toate resursele financiare pentru a susține echipa de fotbal.

În urmă cu trei zile, trebuia să se semneze contractul privind vânzarea pachetului majoritar de la Ionuț Negoiță către ADPD, dar în urma unei ședințe ce a avut loc la RIN, cele două părți nu s-au înțeles. Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo” a cerut eșalonarea datoriilor pe care roș-albii le au către Negoiță pe 120 de luni (10 ani), dar Ionuț Negoiță a evitat să ofere un răspuns.

Cornel Dinu îl acuză de furt pe Negoiță: „E înfiorător! Ia din friptură, ia din vin și își bagă în buzunar”

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5 ani; 10 ani fără permis auto. Când intră legea în vigoare
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5 ani; 10 ani fără permis…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×